Prin Romania. Carnete de drum | Mirel Banica

In iulie-august 2019, autorul strabate Romania timp de 45 de zile la volanul masinii sale, convins ca prea putini dintre noi isi cunosc tara cu adevarat si ca pentru a intilni ineditul, diferitul, alteritatea nu este obligatoriu sa calatorim spre indepartate destinatii exotice. Il anima, de asemenea, o dorinta fireasca pentru cineva care a cunoscut anii 1980 si excursiile cu familia „in circuit” prin tara: aceea de a redescoperi Romania la 30 de ani dupa caderea regimului comunist. Ce a mai ramas din „ctitoriile” acestuia dupa prabusirea lui? Ce a aparut nou?Romania pe care o descriu Carnetele de drum este cea a capitalelor de judet, dar si a unor orase mai mici, cu parcurile, pietele, muzeele si monumentele lor mai bine sau mai prost intretinute ori renovate, a statiunilor turistice vechi si noi unde conservarea isi da mina cu inovatia si kitsch-ul, dar si a parcarilor de pe autostrada sau a circiumilor si magazinelor satesti de pe marginea soselelor. O particularitate a acestor note de calatorie, care constituie de altfel si farmecul lor, este ca observatiile precise sint deseori colorate de memoria afectiva, iar metoda obiectiva a cercetatorului se imbina cu subiectivitatea asumata a calatorului si scriitorului.

SKU: 764884332 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Prin Romania. Carnete de drum | Mirel Banica online la pret bun

Plata, Transport, Retur

Modalități de plata: Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Livrare produse: Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Garanție in functie de producator.

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

Datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă va predomina.

Informații suplimentare

Brand