Noi suntem vremea | Jonathan Safran Foer

40.50lei

Criza climatica este singura amenintare cu adevarat mare la adresa supravietuirii umanitatii. Si se intampla chiar acum. Toti intelegem ca nu mai avem timp – dar oare chiar credem asta? Si cum putem actiona asupra a ceea ce nu ne putem imagina?Sarcina salvarii planetei necesita o mare rafuiala cu noi insine – cu reticenta noastra teribil de umana cand vine vorba de sacrificarea confortului imediat de dragul viitorului. Dar actiunea colectiva este posibila – am facut-o inainte si o mai putem face.Totul incepe de la ce mancam si ce nu mancam la micul dejun.Cu spiritul sau aparte, cu intuitie si umanitate, Jonathan Safran Foer prezinta dezbaterea esentiala a vremurilor noastre asa cum nimeni altcineva nu ar putea sa o faca, aducand-o la viata intr-un mod cat se poate de real si de urgent si oferindu-ne tuturor o modalitate de a participa la salvarea planetei:Schimbarea climatica este cea mai mare criza cu care s-a confruntat omenirea pana acum si este o criza care va fi intotdeauna abordata impreuna si gestionata individual. Nu putem sa pastram si genul de mese de pana acum, si planeta pe care o cunoastem. Trebuie fie sa renuntam la cateva obiceiuri alimentare, fie sa renuntam la planeta. Este atat de simplu, atat de drastic.Ar trebui sa fie de la sine inteles ca vrem ca toti oamenii de pe Pamant sa aiba nu doar o viata sanatoasa, ci si sa se simta acasa. Dar nu este. E nevoie nu doar sa spunem asta, ci si sa o repetam. Trebuie sa ne fortam sa ne indreptam catre oglinda si trebuie sa ne fortam sa privim. Trebuie sa ne implicam intr-o galceava permanenta cu noi insine, pentru a face ce trebuie facut.O scriere puternica si frumoasa, care m-a facut sa regandesc modul in care mananc. — Samin Nosrat, autoarea cartii Salt Fat Acid HeatFoer foloseste cu multa maiestrie metafora si paradoxul pentru a demonstra binele si raul de care sunt capabili oamenii… Mesajul lui este emotionant si dureros, sumbru si plin de speranta. Ii provoaca pe cititori sa gaseasca o solutie la „cea mai mare criza cu care s-a confruntat vreodata rasa umana”. — Bill Schwab, fotografProfund contemplativa si extrem de creativa… In dorinta sa de a-i convinge pe altii sa ia atitudine, Foer ridica bariera filosofica, probabil cea mai eficienta metoda de a genera o implicare sincera si de lunga durata in lupta contra unei crize care ameninta viata. — Carol Haggas, Booklist

SKU: 878128194 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Noi suntem vremea | Jonathan Safran Foer online la pret bun

Plata, Transport, Retur

Modalități de plata: Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Livrare produse: Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Garanție in functie de producator.

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

Datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă va predomina.

Informații suplimentare

Brand